Ziua Marinei, anul Domnului 2026. Oficial, am fost reprezentați de un aghiotant al comandantului suprem al forțelor armate și de doi oameni de pe stradă. Bine, nu sunt domnii Bolojan și Miruță de pe stradă, așa, în general. „Decât” în cazul de față, ca interimari mult peste limita bunului-simț.

Comandantul suprem, Nicușor Dan, a fost la o mănăstire în Făgăraș — o altă mănăstire, că asta a făcut și anul trecut. Lucru care mă bucură în calitate de neateu. Sau neignorant. Am cunoscut destul de mulți atei cu respect față de credințele altora. Era, până la urmă, sărbătoarea închinată Adormirii Maicii Domnului.

Pe urmă, președintele s-a schimbat în niște budigăi – prețedintele! – și a luat-o cu familia pe coclaurile Făgărașului. Sau era în Făgădău? Nici nu mai știu.

Suntem bine. Aș plusa chiar și cu „Vino, Vlady, dacă vrei, pe cocoașă să ți-o iei”. N-am înțeles, totuși, de ce nu s-a dus președintele la o mănăstire din Dobrogea. Decala ceremonia cu o oră. Arăta, cu ocazia asta, și că e președintele tuturor românilor.

I-o fi fost frică să nu-l pună la trageri, ori fiind olimpic la matematică… Mă rog, nici domnul Klaus Iohannis nu părea chiar militar de carieră și era acolo, în costumul alb de ospătar la cazinoul din Mangalia, cu aviatori pe nas. Apt combatant. Și Zeul Neptun se speria când răspundea al nostru la salutul armatei. Sau de drone. Că pe vremea domnului Iohannis nici nu erau drone.